Noul line-up 2016 ATV si side-by-side Can-Am BRP a fost lansat

Noul line-up 2016 ATV si side-by-side Can-Am BRP a fost lansat

Tocmai a fost lansat line-up-ul 2016 Can-Am ATV si side-by-side si putem spune ca arata impresionant din toate punctele de vedere: modele noi, modele vechi dar cu upgrade-uri, motoare noi, performante imbunatatite in privinta tractiunii, manevrabilitatii, sisteme noi sau mai vechi dar implementate in dotari standard, un sistem de mentenanta nou si multe altele. Prestigiosul constructor din domeniul powersports, lider in multe din segmentele acestui domeniu, Can-Am BRP a acordat resurse impresionante cercetarii, dezvoltarii si proiectarii si rezultatele investitiei sunt excelente.

Can-Am isi reafirma preformanta de lider pe piata ATV-urilor cu trei noi motoare Rotax®. Familia Can-Am Outlander de ATV-uri 4x4 e formata din patru pachete de motorizare diferite, cu cele trei noi motoare (570, 850 si 1000R), precum si beneficiaza de reintoarcerea pe piata a Outlander-ului 650, care aduce noi optiuni cromatice. Cele 4 motoare, adica cele 3 noi plus cel de 650 sunt disponibile de asemenea pe sasiu simplu (de un singur loc) sau pe platforma MAX, de doua locuri. De asemenea, fiecare dintre membrii familiei Outlander se ofera cu dotari extra pe langa baza, adica DPS (toate modelele), XT (toate), XT-P (850/1000R) si LIMITED (MAX 1000R). Toate modelele sunt realizate din componentele inovative ale companiei, fie ca vorbim despre sasiuri, suspensii sau sisteme de control.

Motorul de 89 cp, 976cc racit cu lichid, cu opt valve, Rotax V-Twin al modelului Outlander 1000R primeste cu 9% mai multa putere si astfel este liderul industriei ATV. Update-urile includ design-ul modificat al pistoanelor, un corp de acceleratie de 54 mm si cap motorul imprumutat de la Maverick. Can-Am Outlander 850 devine si el cel mai puternic motor in categoria sa, avand in afara cilindree-ului de 854cc cu putere dezvoltata de 78cp aceleasi specificatii ca in cazul 1000R. Rezultatul? Cresterea puterii cu pana la 10% si a cuplului cu 7%. Outlander 650 produce 62cp cu un motor de asemenea Rotax V-Twin racit cu lichid de 650cp, devenind cel mai competitiv ATV din clasa modelelor 700cc. Noul motor Rotax SOHC cu opt valve, racit cu lichid, de 570cc si dezvoltand 48cp este cel de-al treilea motor nou si imbunatateste semnificativ performantele modelului Outlander 570, crescand cu 4% puterea si 9% cuplul. Dar pentru acest model, nu e totul. Caci exista Outlander L X mr 570 care devine un adevarat specialist al noroaielor, iar asta ne apare clar din dotarea cu anvelope de 28 de inci Maxxis Mudzilla, snorkel, radiator reasezat si multe alte componente, totul gandit pentru fanii curselor prin noroaie si mocirla. Modelul Outlander L LE 570 inseamna practic un Outlander L 570 care contine pachetul LE, oferind accesoriile integral, pentru a nu mai fi nevoie de cumpararea lor separat. Pachetul contine roti din aluminiu, saua cu invelisul consolidat, bare de protectie, anvelope in sase straturi, carenaj din plastic si servodirectie.

La inceputul anului aparea o stire despre incheierea unui parteneriat dintre BRP si Mossy Oak, liderul industriei designului de camuflaj si iata ca avem deja un model nou de ATV, ca rezultat al acestui parteneriat in lineup-ul 2016: Outlander L Mossy Oak Hunting Edition. Creat pentru impatimitii de vanatoare si de alte activitati outdoor, acest Outlander este acoperit de camuflajul Mossy Oak Break-Up Country Camo, insa e dotat si cu multe alte imbunatatiri speciale acestor activitati: bare de protectie, manere, roti din aluminiu vopsite in negru, o geanta Kolpin pentru arme, amortizoare regandite, un scut dur de protectie dedesubt si multe alte accesorii care vor incanta fanii. Trecand la line-up-ul 2016 side-by-side, Maverick DPS™ 1000R / Maverick MAX DPS 1000R din segmentul de side-by-side sport, primesc acum un pachet DPS (Dynamic Power Steering) nou, care acopera zona dintre standard si X packages. Concret, Maverick 1000R DPS include jante din aliaj de aluminiu, Visco-Lok QE†, Tri-Mode DPS si doua scheme de culori: gri si rosu (Light Grey si Can-Am Red). Noul Maverick xc DPS 1000R este cu buna stiinta proiectat pentru a oferi performante de precizie si o latime de 152,4 cm (60 inci) in traversarea unor trasee inguste. In plus, modelul ofera o cursa a suspensiei de 30,5 cm (12 inci), marind placerea strabaterii unor terenuri chiar foarte accidentate. Modelele Maverick 1000R TURBO / Maverick MAX 1000R TURBO (care are patru locuri pe platforma MAX) reprezinta cele mai impresionante side-by-side-uri din industrie. Bazat pe platforma X ds, Maverick 1000R TURBO e dotat cu motorul turbocharged 131-hp Rotax 1000R si cu amortizoarele FOX 2.5 PODIUM RC2 cu compresie single-speed si ajustari. Pachetul de baza include roti cu jante din aliaj de aluminiu vopsite in negru de 14 inci (35,6 cm), imbracate in cauciucuri Maxxis Bighorn 2.0 de 28 de inci (71 cm). Maverick X rs 1000R TURBO / Maverick MAX X rs 1000R TURBO sunt modelele inspirate si realizate de cursele de side-by-side, dupa cum le si spune numele (rs = Race Special) si sunt dotate cu acelasi motor 131-HP Rotax, au ampatamentul largit si o cursa a suspensiilot TTA de 16 inci (40,6 cm). Dotarile includ un sistem de siguranta in 4 puncte, evacuare Yoshimura, bara de protectie spate si o suspensie calibrata in parteneriat cu FOX pentru obtinerea unor rezultate optime in traversarea rapida a denivelarilor. Modelele vin in variantele de culori negru si rosu (Carbon Black si Can-Am Red).

Inca un rezultat al parteneriatului cu Mossy Oak, de data asta in segmentul side-by-side, noul model Commander™ Mossy Oak Hunting Edition va incanta de asemenea iubitorii aventurilor cinegetice si in aer liber. Pe langa cunoscutul outfit de camuflaj Mossy Oak, vanatorii si ceilalti iubitori ai naturii vor beneficia de un pachet specific standard, cu care este dotat acest model: aparatori de noroi, bare de protectie, anvelope speciale, scut de protectie, troliu WARN†, acoperis, parbriz anti-vant, porturi pentru arme de vanatoare.

Cu ocazia lansarii liniei 2016, Can-Am a adus inca doua noutati foarte interesante, in afara prezentarii modelelor de ATV-uri si side-by-side-uri. Procedura de mentenanta e modificata incepand din 2016, astfel ca inspectia periodica pentru depistarea defectiunilor a fost largita de la 300 km, la 1.500 km, ceea ce va reduce substantial costurile pentru proprietari, mai ales ca modelele au fost gandite sa beneficieze de o intretinere facila din partea proprietarilor, ca metodologie si tehnica. A doua noutate priveste alerta de nepurtare a centurii de siguranta cu care a fost dotata standard linia Commander MAX, datorata sistemului Electronic Drive Belt Protection. Alerta este activata la pornirea motorului, atunci cand centurile de siguranta nu sunt prinse, initial transmitand semnale sonore si afisand pe display-ul de pe bord “LOW GEAR”, pentru ca apoi vehiculul sa nu se miste din loc pana cand centurile nu sunt puse.

Noutati au aparut si in schemele de culori pentru ATV si side-by-side. Daca am vorbit despre Mossy Oak Break-Up Country Color cand am trecut in revista noile modele, trebuie amintite celelalte culori ale liniei. In primul rand, Cognac a fost adaugata pentru toate modelele care beneficiaza de Limited packages. Apoi, tot dedicat vanatorilor apare o varianta noua de verde. La acestea se adauga noile scheme: Octane Blue, Light Grey, Matte Black, Hyper Silver. Si desigur, precedentele scheme raman disponibile, adica rosul Viper si Can-Am, verdele Manta, negrul Carbon etc. Toate modelele liniei 2016 sunt dotate cu revolutionarul sistem anti-furt D.E.S.S.™ - Digitally Encoded Security System bazat pe un micro-cip integrat cu un cod aferent in modulul de control al motorului. Majoritatea modelelor sunt dotate cu rack-uri solide cu suprafata anti-derapanta, care pot fi montate si demontate foarte simplu, carenajul fiind prevazut cu margini si gauri in care acestea se pot fixa extrem de simplu si rapid. De asemenea, seile, respectiv scaunele, au facut obiectul cercetarii si proiectarii minutioase in scopul gasirii variantelor cele mai ergonomice, gandite in corelatie cu suporturile pentru picioare sau podelele, avand ca rezultat un confort perfect chiar in conditiile rularii pe suprafata accidentata, cu orice viteza si in orice conditii meteo, reducand oboseala si travaliul pilotului.